Doi constănţeni au fost amendaţi de Poliţie pentru că au avut o altercaţie în trafic. Un bărbat a aruncat cu ouă din limuzina sa în automobilul unei șoferițe. Cearta este mai veche şi are motive personale, iar conflictul celor doi este cunoscut de Poliţie, pentru că s-a soldat cu plângeri penale.
În ziua de miercuri, 28 octombrie, la ora 14.00, Maria Done, patroana hotelului Astoria din Mamaia a fost urmărită şi atacată cu ouă de Stila Sarafu, un individ violent, interlop, cu dosare penale la activ şi condamnări cu închisoarea.
Femeia l-a filmat, arătându-se exasperată şi înspăimântată de ce i se întâmplă în plină zi, în plină stradă. Ea explică pe înregistrare de ce s-a ajuns aici. Poliţia s-a autosesizat, la apariţia publică a imaginilor.
„În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care apar două persoane având un conflict în trafic, în municipiul Constanţa, vă comunicăm următoarele: Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Constanţa şi cei ai Secţiei 3 s-au autosesizat, iar în urma verificărilor, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.660 de lei, pentru aruncarea asupra unei persoane sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel (Legea 61/1991), oprire neregulamentară şi activităţi de natură a distrage atenţia (O.U.G. 195/2002).
De asemenea, femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 435 de lei, pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii“, a comunicat Poliţia Constanţa.
VIDEO